Speranta

Speranta

E frig in sufletul meu,
Chiar daca-i vara
Urasc singuratatea
Si tot ce ma-nconjoara
As vrea sa evadez
Din universul meu
Sa fiu si eu iubita
Si sa iubesc mereu
Cerul as vrea
Sa-l imbratisez
Cu ochii deschisi
Sa nu mai visez…

Langa mine…

Langa mine…

Cand aripi de ingeri
Invaluie noaptea
Cand sute de fluturi
Aduc cu ei visarea
Cand raza de luna
Imi inchide pleoapa
Cand versul de seara
Imi arata drumul spre visare
In gandu-mi se-nfiripa
O apriga dorinta
As vrea sa fiu cu mine
Sa-ti simt dulcele buze
Sa-mi impletesti in paru-mi
Cuvinte inspirate
De-ale iubirii muze…

C…..

1. BLUE…6 luni…fericire…extaz…bucurie…adoratie…veneratie…euforie…planuri…ganduri…sclipiri in priviri…iubire de-o vara…emotii…perturbari…satisfactie deplina…multumire…entuziasm…exaltare…inflacarare…incantare…confuzie…stress…neintelegere…racire…indepartare…incurcaturi…zapaceli…imprecizie…neclaritate…obscuritate…nelamurire…vinovatie??? 2 ani…sperante…lacrimi…mahnire…manie…amaraciune…melancolie…durere…tristete(in ochi/inima)…incomplet…greutate…incercare…vicisitudine…chin…tortura…iubire neimpartasita…depresie…durere…nepasare…prea multe lacrimi…sperante…mesaje si vorbe goale…inima franta…renuntare…suflet zdrobit-SFARSIT (

2. VA URMA…

Singuratate primordiala

Singuratate primordiala

Inceputul nu are sfarsit…
Nu e corest,
Dar nici gresit
Asa a fost mereu sa fie
Asa va fi pana`n vecie
Un suflet vine pe pamant traieste viata alergand
Caci ea nu sta defel in loc
O sansa-ai restu`i noroc
Iar viata trece cum e clipa
Si moartea ne rapeste-n somn
Si sufletele iar adorm
Intr-un bau negru al mortii dorm
Nu e nimic si totusi e
Un suflet prins in neclintire
Si sta s-asteapta clipa-n care
O viata ii va da suflare
Nu stiu de-s ganduri sau doar soapte
Nu stiu ce e-n jurul tau
Vezi doar al mortii negru bau
E frig si este bezna-n jur
Si clipele mintile-s fur
Esti singur si vei fi mereu
Si tot asa voi fi si eu….

Am invatat

Avem timp
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.
Am invatat…..

Secretul lui Mos Craciun

Secretul lui Mos CraciunCu multi ani in urma,credeam cu tarie ca exista Mos Craciun.Asa cum spune traditia,ca la multe alte popoare si la romani, batranii (mosii) s-au bucurat de multa stima si respect, mai ales in vechime.Respectul fata de acestia s-a pastrat si dupa moartea lor, intr-o asemenea masura incat unii dintre ei au devenit un fel de semizei a caror amintire a ramas nestearsa in memoria colectiva. Un astfel de personaj batran si celebru este si Craciun, pastorul mitic, a carui legenda a fuzionat foarte frumos cu mitul Nasterii Domnului.
Legenda spune ca, fara acordul sotului, Craciuneasa o primeste in gazda pe Fecioara Maria, oferindu-i adapost in grajd. Afland acest lucru, Craciun se infurie si ii taie mainile, insa Maica Domnului i le lipeste la loc. Minunea il converteste pe Craciun la crestinism. De bucurie ca nevasta sa a scapat nevatamata de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinde un rug din cu trunchiuri de brad in curtea lui si joaca o hora cu toate slugile lui.
Dupa joc, Craciun imparte sfintei familii daruri pastoresti: lapte, cas, urda, smantana.
De aici transfigurarea lui Mos Craciun intr-un sfant, care aduce de ziua nasterii lui Isus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, dupa legenda evanghelica, le aduceau regii-magi in staul noului Mesia.Cantecele de bucurie adresate de slugile lui Craciun s-au transformat in colinde…

Sincera sa fiu traditia imi era total necunoscuta acum cativa ani,ceea ce stiam eu si ceea ce ma interesa cu adevarat e ca Mosul avea o sanie imensa condusa de reni care aruncau cadouri multe si frumoase copiilor in seara de 24 decembrie.Credeam pe atunci ca Mos Nicolae e tovarasul lui mai tanar,de aceea venea,mai devreme,in noaptea 5 decembrie. Eram atat de fericita si entuziasmata ca primesc cadouri gratis.Credeam ca Mosul ma iubeste mult oferindu-mi atatea,chiar daca nu eram cuminte cum trebuia sa fiu.Simt si acum caldura din acei ani din casa,provocata de coacerea cozonacilor mei preferati cu nuca si cacao,sarmalutele cat 2 degete si diverse bucate care mai de care…Cativa ani a durat acest mirobolant vis,pentru ca am aflat crudul adevar fara sa vreau,sau mai bine zis fara sa-mi dau seama.Ca in fiecare an…seara de 24 decembrie:eu sub bradul impodobit cu 3 zile inainte din cauza nerabdarii mele greu de stapanit,bunicul ajutorul bunicii prin bucatarie,unchiul meu plecat cu prietenii…asteptam cu sufletul la gura ca de obicei sosirea Mosului mult iubit si asteptat.Timpul trecea cu viteza melcului obosit,iar in mine fierbea parca mai rau ca niciodata nerabdarea si curiozitatea…Mare mi-a fost uimirea cand am vazut prin geamul camerei mele in balcon pe bunicul care scotea pungile cu cadouri din dulap.In acel moment mii de ganduri imi tulburau mintea,eram putin dezamagita si confuza?Au inceput intrebarile care nu-mi dadeau pace:Cum de Mosul venit tocmai din Laponia,fiind atat de batran si rupt de realitate,stie sa confectioneze atatea jucarii:papusi si ursuleti din plus, jocuri mecanice, masini teleghidate si cate si mai cate.Dar nu aveam timp sa ma gandesc,vroiam sa vad ce face bunicul pana la urma…Am iesit repede din camera…am intrat cu pasi timizi in sufragerie…era exact cum imi imaginam:buni meu furisa cadourile sub brad.Ma linistisem putin cand am auzit ca de fapt Mosul I le-a dat bunicului pe geam pentru ca nu a putut sa intre pe usa,sub pretextul ca bunica facea mancare in bucatarie,iar mosul e la cura de slabire si nu ar fi rezistat in fata bucatelor abea scoase din cuptor..Am crezut totul.Si eram foarte pornita sa-I scriu mosului ca el oricum e cel mai bun si chiar daca e gras il iubesc la fel.Tin minte perfect si acum seara aceea,pentru ca de atunci au inceput suspiciunile si banuielile mele,dar parca mi-era rusine sa ma indoiesc de existenta mosului.Si totusi am tinut mortis sa aflu adevarul si sa scap de gandurile care nu-mi dadeau pace.Zis si facut:In urmatorul an,situatia similara,momentul actiunii: noaptea de Craciun, locul actiunii:sufrageria bunicii,obiectivul: dezlegarea misterului Mosului cu barba alba.Dupa ce imi facusem in minte planul urmator,nu aveam nimic de facut…trebuia sa astept ca in fiecare an sosirea Mosului,dar de data asta sa dezleg misterul si sa aflu secretul lui Mos Craciun.M-am bagat in pat devreme spre surprinderea familiei,m-am prefacut aproximativ o ora ca am adormit.Stau…Stau…ma gandesc…pana la un moment dat cand in camera alaturata,in sufragerie mai exact,se aud niste fosnituri si zgomote suspecte,voci si chicoteli.Eram sigura acum.Mos Craciun nu exista.Si totusi ma gandeam ce s-o fi intamplat cu acel Mos cu barba si mustatile ninse de ani multi, imbracat in rosu, cu cizme negre si cu un sac doldora de jucarii?A facut pana cu sania?S-a agatat de geamul defect al balconului meu si a murit?NU…dar nici acum nu stiu de ce oamenii buni si lucrurile frumoase nu exista…Intrasem in depresii desi aveam aproximativ 6 ani.Nimic nu era la fel fara Mos Craciun.Si stau si la ora actuala si ma gandesc de ce sunt oamenii asa de rai?Cine e in stare sa aduca la adresa Mosului numai persiflari chiar pe situl oficial?Chiar nu se gandeste nimeni ca el ne-a redat bucuria o data la 365 de zile?Ca ne-a facut copilaria mai frumoasa?Si ma gandesc si la pustii din ziua de azi,care au o copilarie chiar trista daca ei considera ca Mos Craciun e pedofil…Ce copilarie poti avea fara Mos Craciun?Niciodata n-o sa scap de aceste intrebari referitoare la el si inca investighez,pentru ca in sufletul meu Mosul exista si toata lumea ar trebui sa-l aprecieze….E imposibil sa nu gaseasca infasurate acolo sub brad macar trei fire din barba alba a mosului, pentru ca de-acum e clar: pentru mine Mos Craciun exista cu adevarat:Misterul a fost dezlegat…

Tic…tac…

Tic ,tac,tic,tac…Doar ticaitul ceasului a mai ramas sa bantuie cele mai ascunse ganduri ale ei.o tanara ca toti ceilalti,dar ce patrunsese intr-o dimensiune vida,ferita si necunoscuta de noi toti.era lumea ei,o lume linistita ce poate avea sa-i aduca fericirea.Avea sansa sa renunte la tot,putea ,asa cum nu putuse niciodata ,sa se bucure de viata,dar oare care ar fi pretul acestei minuni? Sa renunt la viata?Sa ma las purtata agale pe aripile mortii? Si apoi sa privesc cum incetul cu incetul sufletul meu paraseste acest trup dat de Dumnezeu,un trup ce avea sa fie doar al meu,numai ca fusese incununat doar cu suferinta.Sa nu mai privesc in urma? Sa calc cu tarie pamant nebatatorit inca? Sa apuc pe un drum singuratic,acel drum ce va avea menirea de a-mi promite lucirea unei noi sperante? Eram eu si eram singura.In jur auzeam doar rupturi de cuvinte :coma,moarte si acele sunete ce inca imi dau fiori.Acel ticait puternic,acea miscare ritmica,obsedanta inca.. Parca o aud si acum,dar intensitatea ei se disipa incetul cu incetul peste tot.. Ma controleaza si arata celorlalti starea mea..
E grav banuiesc,iar plansetele si suspinele din jur imi intaresc aceste ganduri necugetate.Incerc sa evadez,dar nu pot…sunt prinsa , iar singura mea cale de-a scapa din fata acestei torturi este aceea de a-mi recunoaste neputinta.Sa ma dau batuta, sa renunt la lupta si sa plec mai departe cu sufletul pur. Dar… nu, nu vreau!!!Razbat din rasputeri! Ceva imi apasa crestetul ,o durere ma infioara si un mic impuls imi strapunge inima. Apoi.. circuland cu viteza luminii ,tot acel impuls mi-ajunge in degetul mare de la mana dreapta.Park incep sa resimt cum aceasta revine la viata. usor,.. usor.. fara sfiala,doar cuprinsa de o dorinta arzatoare de viata incep sa misc acel degetel care candva fusese antrenat in tainele scrisului.Ridic putin,putin… si inca putin si gata… Sunt mandra.. Lupt si voi reusi.. Lupt pentru viata.. Si voi trai.. Dar nu ticaitul apasator..Parca o ia razna,suna ca si cum s-ar fi intamplat ceva.Ceva rau.. caci agitatia din jur se resimte mai puternic.Doctorii parca au innebunit, iar acea fiinta umila, ce mi-a dat viata si care sta intr-un colt intunecat, park nu mai e ea…O parte s-a dus.S-a risipit lasand in urma doar un gol amarnic si negru.Dar stai linistita,mama mea…Caci eu vreau sa traiesc, vreau sa-ti pot fi alaturi..Si nu ma las…lupt pentru noi.. lupt pentru fericire.. Si cum stateam intinsa,precum o muribunda ce-si asteapta ultima clipa de viata,acel impuls ce incepuse domol ,izbucni atat de puternic incat am putut simti cum intregul meu corp se cutremura,parca luand-o razna.Iar acele functii ce tanjeau de mult reincepeau sa functioneze…si parca.. se bucurau de acest moment unic,caci lucrau mai intens ca niciodata.Deschid ochii incet…timid,dar nu ma sperii.Vad in jur totul in alb,dar incet se contureaza si imaginea. Sunt conectata la diverse si ciudate aparate,dar care in ciuda nestiintei mele ma readuc la viata aici pe pamant…Unde deocamdata imi este locul..Si in sfarsit apuc sa vad acel aparat cu ticaitul apasator,asta inseamna… deci ca traiesc.O lacrima aluneca…Fericita,, am invins ! am renascut pentru a o lua de la capat, iar pentru prima data zic: ” MAMA…ti-am zis spus cumva ca te iubesc? ” ……